O recenta antologie de poezie Ana Blandiana in italiana

Emilia Drogoreanu

Ana Blandiana, Un tempo gli alberi avevano gli occhi, a cura e traduzione di Biancamaria Frabotta e Bruno Mazzoni, Donzelli, Roma 2004.

Cum semnalam intr-un articol aparut in Nr. 243 din Observator cultural, in octombrie trecut a aparut la Roma antologia de poezie a Anei Blandiana Un tempo gli alberi avevano occhi (Cindva arborii aveau ochi), tradusa de Bruno Mazzoni si Biancamaria Frabotta si publicata de Editura Donzelli (2004).
Excelenta traducere la patru miini a profesorilor Bruno Mazzoni – apreciat romanist italian, autentic “ambasador” cultural al literaturii noastre in Peninsula, si Biancamaria Frabotta, italienista pasionata de cultura romana si cunoscuta poeta in tara sa, dar nu numai – reuseste sa reconstituie fidel expresivitatea limbajului si timbrului poetic a Anei Blandiana. “Lumea” din imaginarul autoarei este tradusa fara obstacole, pastrindu-i-se nuantele si conotatiile pe care cititorul roman le-a descoperit de-a lungul timpului si, o data cu acestea, tensiunea latenta, subterana sau violenta a poeziilor sale.

Desi lansarea cartii in Italia e foarte recenta (vezi articolul din Nr. 243/2004 ), exista deja importante ecouri de presa: printre altele, a aparut in cotidianul l’Unità un interviu dat de Ana Blandiana al carui titlu aminteste o celebra parabola a poetei: La poetessa che trasformò Ceausescu in gatto (Poeta care l-a transformat pe Ceausescu in motan); din surse asa-zicind “demne de incredere” stiu ca se va publica chiar in aceste zile un articol de Marco Dotti in Il manifesto. Pe site-ul Editurii Donzelli, care anunta prezentarea antologiei in capitala italiana pentru data de 20 octombrie, se putea citi un comentariu succint, dar dens, cu citeva chei de lectura inspirat formulate: “Opera sa e o meditatie continua asupra creatiei artistice si asupra naturii umane: puritatea si caderea in pacat, moartea si supravietuirea, iubirea ca aspiratie spre absolut si in acelasi timp ca fuga de materialitatea contingenta confera poeziei Anei Blandiana o dimensiune aflata dincolo de timp. O poezie care, cu trecerea anilor, a devenit esentiala, repudiind redundanta tropilor, frazarea metaforica, excesele simbolice, ajungind pina la o sintaxa saraca, aproape oraculara”.

Cine va citi cartea va observa ca este vorba de un colaj, prima fraza fiind decupata din Nota lui Bruno Mazzoni, a doua, din cea a colegei Biancamaria Frabotta, intitulata Verso una poesia povera (Spre o poezie saraca).
Aceasta antologie bilingva reuneste, pe de-o parte, traducerile deja publicate de cei doi co-traducatori in sette poesie, aparute in revista Il gallo silvestre ( n. 13, 2000) si trei poezii din volumul Poeti della malinconia, editat tot de Donzelli in 2001, la care s-au adaugat alte texte recent traduse, care alcatuiesc majoritatea celor ramase pina la numarul total de 65 cuprinse in prezenta editie.
Fiind vorba de o co-traducere, prima intrebare este cum s-a procedat. Raspunsul Biancaimaria Frabotta din nota sa explica nu numai dificultatea de a traduce intr-o limba care ii era putin cunoscuta, dar si motivele si scrupulele care i-au insotit demersul. In fine, in aceste rinduri autoarea rememoreaza fericita intilnire si efortul de adecvare, de sincronizare cu „vocea” si competenta – intelegem din spusele poetei – oarecum intimidatoare ale co-traducatorului si partenerului sau, prof. Bruno Mazzoni: “Numai traducerile puteau sa-mi vina in ajutor, ca aceea a Poemelor luminii (I poemi della luce) de L. Blaga, in pur stil Novecento, semnata de Marin Mincu si Sauro Albisani, sau extrem de bogata antologie a poeziei romanesti din secolul XX, ingrijita de Marco Cugno”.

Primul impact – continua B. Frabotta – a fost de ordin tematic, inspirindu-i doua rescrieri dupa Cuplu si Mama, publicate in volumul sau de opere rescrise dupa mari autori ai lumii, Terra contigua (Tinut apropiat), 1999. In acelasi an, intilnirea cu Ana Blandiana, pe care a ascultat-o intr-un recital dedicat “poetilor melancoliei”: “Cred ca tocmai felul ei de a citi, transfigurind litera textului intr-o pronuntie descarnata s…t, aproape in afara timpului, a facut sa creasca in mine hotarirea in privinta acestei carti”.
Tot din perspectiva Biancaimaria Frabotta aflam cum a decurs colaborarea co-traducatorilor, o poeta fascinata de “natura duala a unei limbi dramatic scindate in fiecare pliu al ei intre atractia fatala a Estului si nostalgia unei ordini «romane»” si un filolog, lingvist si traducator expert al limbii romane: “Un coleg ca Bruno Mazzoni mi se parea ca aparuse tocmai ca sa-mi sporeasca sentimentul nepotrivirii mele; atit de vivace, bogata si variata era ceea ce doar impropriu se putea numi o parafraza a versurilor Anei Blandiana”. Poeta-traducatoare face aluzie – am aflat de la prof.

Bruno Mazzoni – la faptul ca i se prezentau 2-3 posibile traduceri, incit sa-i fie clar mesajul versului. Urmind acest input dat de colegul sau, plus sugestiile permanente comunicate pe tot parcursul traducerii de Ana Blandiana, contributia ei de traducator-poet afin autorului ales, privilegiu rar pentru orice carte de poezie tradusa, ii pare putin semnificativa in prezenta posibilitatilor lexicale demonstrate de B. Mazzoni: “Piatra de incercare pentru un bun traducator, cum se stie, o constituie stapinirea limbii in care se traduce (lingua d’arrivo) si italiana lui Mazzoni, care mi se etala ca un covor des intretesut din solutii multiple, aproape ca m-a paralizat. Aveam impresia ca mi se lasa doar posibilitatea de a adauga sinonime sau variante nu intotdeauna la fel de convingatoare”. In aceste afirmatii, prea severe fata de ea insasi, citim printre rinduri placerea Biancaimaria Frabotta de a descoperi poezia Anei Blandiana si a limbii noastre, de a se aventura pe un drum nestrabatut, dar plin de stimuli si, nu in ultimul rind, o calda si explicita apreciere si un sentiment de gratitudine fata de o buna calauza…

La lectura integrala a cartii, principalul criteriu de traducere urmat a fost respectarea textului de baza, in sensul de a introduce cit mai putin cu putinta elemente (cuvinte ajutatoare, rime etc.) care nu apartin autorului. Este un criteriu fidel intentiilor Anei Blandiana si de aceea laudabil. Ambii traducatori iau act in notele lor de procesul de esentializare al limbajului poetei si de departarea de “instrumentatia retorica” (B. Mazzoni), ajungind pina la o “transparenta saracie a sintaxei”, la „o simplitate solemna” (B. Frabotta). Iata si citeva precizari ale autoarei in acest sens, incluse in eseul care preceda notele traducatorilor, La poesia, tra silenzio e peccato (Poezia, intre tacere si pacat): „Intre poezie si doctrinele literare exista foarte putine puncte de coincidenta, si curentele poetice sint in general teoretizate de autori carora le este mai usor sa vorbeasca despre poezie decit s-o faca. […]

Cunosc compozitii poetice care-mi amintesc de acele vesminte medievale pastrate in muzee, atit de bogat impodobite ca se pot sustine singure, orgolioase de a exista pentru ele insele, fara nevoia de a imbraca un corp viu”. Prin urmare, ritmul obtinut cu ajutorul picioarelor de vers, rima aparenta, „ce cade ca o lama la sfirsitul fiecarui vers”, o sperie pe poeta; o fascineaza insa rima care “rasare neasteptata, la distanta, revitalizind o semnificatie uitata ca o veche iubire”.
Traducerea poeziei Balada figureaza atit in volumul de fata, cit si in antologia La poesia romena del Novecento, tradusa de prof. Marco Cugno (Edizioni dell’Orso, Alessandria 1996). Comparatia indica faptul ca exista moduri diferite de a traduce, care pot fi la fel de corecte daca se respecta intentiile autorului si propriile criterii de traducere. Exista mai multe traduceri dintr-un autor, tocmai pentru ca diversitatea metodelor creeaza bogatie stilistica, afirmind potentialitatile expresive pe care un text le ofera la translarea lui intr-o alta limba.

Pentru Balada, Dealuri, De-a v-ati ascunselea, Voi stiti ceva, la finalul notei sale B. Mazzoni propune, in cazul primelor doua, indicatii de lectura utile cititorului italian, referitoare la sursele textuale cu care poeta intra in dialog; pentru ultimele, traducatorul a sesizat nevoia de a dezambiguiza anumite elemente specifice contextului cultural din perioada comunista, demers in lipsa caruia “codul sociologic” continut in aceste versuri ramine obscur. In aceste doua cazuri, interventia explicativa ceruta era sumara, insa, pentru alte texte, decodificarea ar fi presupus adaugarea in nota a unor liste intregi de cuvinte (exemplu: poezia Totul, in varianta publicata in The Independent, in 1985). Din acest motiv, cei doi curatori, in acord cu Ana Blandiana, nu au introdus in antologie cele patru poezii “istorice”, “dizidente”, publicate in decembrie ’84 in Amfiteatru (Eu cred…, Cruciada copiilor, Delimitari, Totul), texte care s-au bucurat in epoca de o difuzare si de un prestigiu imense atit in tara, cit si peste hotare, unde se cautau si incurajau voci opozante. Astazi, ele apar datate. Ramin insa “documente” vii ale unei epoci apuse. In al doilea rind, s-a renuntat la aceste texte intrucit ele exista traduse in antologia din 1996 a lui Marco Cugno, citata mai sus.

O subtilitate bine depasita. Titlul La cules ingeri a fost tradus prin Raccolto d’angeli: termenul “raccolto” elimina ambiguitatea “ingerii sint de cules” – “ingerii culeg”, in care s-ar fi putut gasi “ingeri” daca s-ar fi preferat lui “raccolto” varianta cvasi-sinonimica mai comuna – “raccolta”. In timp ce “raccolta” denumeste predominant activitatea de a culege, indicind o semnificatie stilistica deopotriva tranzitiva si pasiva, substantivul “raccolto”, la origine participiu trecut, contine doar marca stilistica pasiva, traducindu-se prin “cantitate de fructe culese sau de cules”. Or, in limba romana, in contextul dat, nuanta e in mod neechivoc a doua.
Alaturarea textelor in antologia Un tempo gli alberi avevano occhi urmeaza o succesiune cronologica, oferindu-se o selectie din intregul parcurs poetic al autoarei, care se desfasoara simetric intre doua meditatii pe tema timpului: Darul si Ceas de nisip.

In afara unei traduceri foarte bune, meritul acestui volum se datoreaza, in parte, perseverentei, rigorii demonstrate de traducatori, capacitatii lor de a propune in mod convingator un volum Ana Blandiana Editurii Donzelli, dupa doar citeva poezii ale autoarei, reunite in ciclul Ana Blandiana. L’ombra delle parole si incluse in Poeti della malinconia (2001). Un alt factor hotaritor a fost, desigur, preferinta editorului pentru valoarea poeziei Anei Blandiana.
Editura, desi tinara – publica primele carti in 1993 -, este condusa de Carmine Donzelli, un editor care a lucrat mult timp pentru Einaudi, formindu-se deci sub auspiciile unei “marci garantate” si cistigind in scurt timp prestigiu. Sint publicati de Donzelli, printre altii, Andrea Zanzotto, Hans-Georg Gadamer, Norberto Bobbio, Massimo D’Alema, Ernest Cassirer.

[Articolo apparso sull’Observator cultural, Bucarest, n. 251, 14 dicembre 2004]